„Cu viaţa omului se sfârşeşte puterea sa; chiar aceia care porunceau armatelor, care cu un semn din cap răsturnau oraşele şi popoarele, care exersau dreptul de viaţă şi de moarte peste semenii lor, odată coborâţi în mormânt, legile lor sunt înlăturate, imaginile lor şterse, linguşitorii lor dispreţuiţi, memoria lor nu întârzie de a se stinge, totul este sfârşit pentru ei.

Pentru Iisus Hristos este contrariul; Iuda îl trădează, Petru se leapădă de El, ai Săi Îl leapădă în mâinile duşmanilor Săi, El îşi dă ultimul suspin pe spânzurătoare. Dar atunci, ca voi să ştiţi bine că acest Răstignit nu este un om, toate umilirile Sale se schimbă în slavă...Locul unde a fost El înmormântat, oricât de slăbuţ ar fi, este mai măreţ decât locuinţa regilor, decât regii înşişi...

Ce zic eu?Simbolul dispreţuit al unei morţi ruşinoase a devenit obiect iubit şi drag al tuturor inimilor. Nimic nu împodobeşte mai bine coroana împărătească decât Crucea. Obiect de groază pentru toţi, ea place acum tuturor; toţi o caută, fecioarele şi căsătoriţii, toţi trasează semnul ei pe faţa lor. Este văzută Crucea pe Sfânta Masă, la sfinţirea preoţilor, în Cina Mistică, în casele noastre, în pieţele publice, pe străzi, pe munţi, pe malul mării, pe corăbiile care înfruntă valurile, pe paturile noastre, pe hainele noastre, pe armele noastre, pe vasele noastre de aur şi de argint, pe bijuteriile noastre, pe picturile murale, pe coperţile cărţilor, pe purpură, pe coroană, pretutindeni; ea străluceşte cu mai multă strălucire decât soarele...

Departe de a roşi de un lucru de rând, ruşinos, noi legăm de el cel mai mare preţ: îl iubim, îl invocăm. Ca neamul să se ridice şi să-mi spună cum s-a putut face că mijlocul cel mai ruşinos de chin să fie obiectul cel mai  cinstit al universului!Cine deci, va voi să păstreze acasă la sine uneltele grozave ale călăului: spânzurătoarea, unghiile de fier, curelele împodobite cu plumb?

Cine va dori să prindă în mâna sa mâna acestui om, să se apropie de el, când el îşi face meseria sa? Se fuge până şi de vederea sa.

Aceea a fost Crucea în vremurile vechi. De unde vine că astăzi toată lumea o cinsteşte, toată lumea se aşterne cu faţa la pământ în faţa lemnului pe care a suferit şi a murit Iisus Hristos? Se stimează ca fericit de a avea o părticică din el; şi când îl are, este îmbrăcat în aur, este purtat la gâtul său, se face o podoabă din el...” (Sfântul Ioan Gură de Aur).