.
           

Cuvinte de învăţătură ale sfinţilor Părinţi

  1. Precum pâinea hrană este a trupului,iar bunătatea a sufletului,aşa şi a minţii,rugăciunea cea duhovnicească este hrană. (Sfântul Nil Sinaitul)
  2. Nu te ruga ca fariseul,ci ca vameşul,întru Sfinţitul loc al rugăciunii,pentru ca şi tu să te îndreptezi de la Domnul. (Sfântul Nil Sinaitul)
  3. Acela ce fuge de toate poftele cele lumeşti,mai presus decât toată materia cea lumească pre sine se aşează. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
  4. Nu socoti că este mică paguba faptei bune; că prin aceasta a intrat moartea în lume. (Sfântul Talasie Livianul)
  5. Ascultarea poruncii,morţilor este înviere; că faptei bune după fire îi urmează viaţa. (Sfântul Talasie Livianul)
  6. Începerea lucrării,credinţa lui Hristos este; iară sfârşitul ei,dragostea lui Hristos. (Sfântul Talasie Livianul)
  7. Podoaba hainelor,săturarea pântecului,şi vorbirile cele rele,am auzit de la Părinţii cei iscusiţi şi cu fapte bune,că nasc în suflet toate gândurile cele rele. (Sfântul Teodor, Episcopul Edesei)
  8. Ispitele cele ce se întâmplă nouă cu neaşteptare,prin rânduială ne învaţă pe noi a fi iubitori de osteneală. (Sfântul Isihie Ierusalimmeanul)
  9. Cale spre cunoştinţă este nepătimirea şi smerenia fără de care nimeni va vedea pe Domnul. (Sfântul Isihie Ierusalimmeanul)
  10. Fă bine celui ce te nedreptăţeşte pe tine,şi prieten vei avea pe Dumnezeu. Nimănui să nu cleveteşti pe vrăşmaşul tău. Nevoieşte-te în dragoste,în întreaga înţelepciune,în răbdare,în înfrânare,şi în cele asemenea,fiindcă aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu,ca prin smerita cugetare şi prin unele ca aceste fapte bune a urma lui Dumnezeu. Iar lucrurile aceste nu fieştecăruia sunt îndemânatice,ci numai sufletului înţelegător. (Sfântul Antonie cel Mare)

 Despre înfrânarea vorbirii

  1. Tăcerea la vreme este mama gândurilor înţelepte. (Sfântul Diadoh al Foticeei)
  2. A şti să taci este o virtute mai mare decât a şti să vorbeşti. (Sfântul Ambrozie)
  3. Înfrânarea limbii arată pe omul înţelept. (Avva Isaia Pustnicul)
  4. Am văzut pe mulţi oameni căzând în păcat din pricina vorbelor lor,însă aproape pe nimeni din pricina tăcerii. (Sfântul Ambrozie)
  5. Nimic nu pierde aşa de mult virtutea ca vorbirea deşartă.(Cuviosul Ioan Carpatiul)
  1. Alegeţi tăcerea,pentru că ea te înfrânează de la multe rele.(Sfântul Isaac Sirul)
  2. Un cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi,iar un cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni. (Sfântul Macarie cel Mare)
  3. Nimic nu pierde mai uşor fapta bună ca gluma şi vorba deşartă. (Cuviosul Ioan Carpatiul)
  4. Vai de aceia care nu vorbesc despre Tine,Doamne! Vai de aceia care ar putea vorbi şi rămân muţi! (Fericitul Augustin)