SFINTELE TAINE ALE BISERICII

   
 Dupa cum bine stim, scopul vietii noastre crestinesti este mantuirea intru Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta trebuie insa sa dobandim harul Duhului Sfant, iar tainele au un rol foarte important in acest proces. Dupa cum afirma Bulgakov, "Ele sunt acte sfinte, in care, sub un simbol vizibil, se impartaseste un dar determinat, invizibil, al Sfantului Duh". (S. Bulgakov - Ortodoxia, Paris 1933).

   Pentru a evita orice confuzie, trebuie sa precizam inca de la inceput urmatoarele:
1. Tainele nu sunt singura cale de dobandire a Sfantului Duh.
2. Viata de har se implineste pentru fiecare membru al Bisericii, in mod diferit, pe cai misterioase, iar venirea Sfantului Duh nu tine de cunostinta omeneasca.

    Se poate afirma insa ca in Sfintele Taine se gaseste totusi o cunostinta si o forma determinata a venirii Sfantului Duh.


Ce este Sfânta Liturghie?

Care sunt cele 7 taine ale Bisericii ?

  1. Botezul
2. Mirungerea
3. Spovedanie
4. Împartăşanie
5. Hirotonie
6. Cununie
7. Maslu

   Dupa cum bine stim, scopul vietii noastre crestinesti este mantuirea intru Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta trebuie insa sa dobandim harul Duhului Sfant, iar tainele au un rol foarte important in acest proces. Dupa cum afirma Bulgakov, "Ele sunt acte sfinte, in care, sub un simbol vizibil, se impartaseste un dar determinat, invizibil, al Sfantului Duh". (S. Bulgakov - Ortodoxia, Paris 1933).

   Pentru a evita orice confuzie, trebuie sa precizam inca de la inceput urmatoarele:
1. Tainele nu sunt singura cale de dobandire a Sfantului Duh.
2. Viata de har se implineste pentru fiecare membru al Bisericii, in mod diferit, pe cai misterioase, iar venirea Sfantului Duh nu tine de cunostinta omeneasca.

   Se poate afirma insa ca in Sfintele Taine se gaseste totusi o cunostinta si o forma determinata a venirii Sfantului Duh.

   Faptul ca se vorbeste adesea despre "Cele Sapte Taine" (botezul, mirungerea, pocainta, cuminecatura, preotia, cununia si maslul), ne-ar putea face sa credem ca exista numai sapte taine.
   In realitate exista mult mai multe taine, cum ar fi: sfintirea bisericilor, a apei, a icoanelor, a painii, etc., dar dintre toate se remarca primele sapte pe care le-am enumerat mai sus.

   Este de asemenea necesar sa stim ca Botezul si Euharistia, sunt taine instituite de insusi Mantuitorul nostru, si de aceea sunt considerate ca fiind cele mai importante si se numesc Taine Evanghelice.

   Cine poate savarsi tainele?
   In conformitate cu principiului "sacerdotiului universal", prin care se afirma ca atat clerul cat si laicii sunt preoti, taina Botezului poate fi administrata si de un laic, in lipsa unui preot hirotonit.
   In zilele noastre, Euharistia este savarsita de preotii hirotoniti, dar se stie ca in cadrul crestinismului popular, care pe teritoriul Romaniei a durat cel putin pana in secolul XIV, daca nu si mai tarziu, laicii alegeau dintre ei insisi tot pe un laic, care devenea preot si savarsea Euharistia si celelalte indatoriri sacerdotale (vezi N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti).

   Celelalte taine insa, au fost introduse mult mai tarziu, de catre ierarhia bisericeasca.
   Abia in secolul XII, catolicismul a dogmatizat "Cele Sapte Taine", iar Ortodoxia a facut acelasi lucru ceva mai tarziu; in consecinta, toate celelalte taine se savarsesc numai de preotii hirotoniti.

   Ar fi incorect sa intelegem ca numai Botezul si Euharistia sunt taine bazate pe Sfanta Scriptura; celelalte taine sunt de asemenea intemeiate pe cuvintele    Scripturii si in mod direct sau indirect, pe cuvintele Mantuitorului, dar ele n-au fost stabilite de Biserica decat putin cate putin, iar unele dintre ele (casatoria, hirotonia, maslul) nu se administreaza in mod obligatoriu tuturor membrilor Bisericii.

   Se poate spune ca ansamblul tainelor sfinteste viata omului si ii confera posibilitatea de a dobandi harul in plenitudine.
   Intrucat fiecare taina detine o putere proprie, vom descrie succint pe fiecare dintre ele.

   1. Botezul reprezinta o nastere spirituala. Imbracandu-se in Hristos, omul natural moare si un nou om se naste.
   Este castigarea puterii mantuitoare a operei de rascumparare a lui Hristos.
   Forma botezului este o intreita scufundare in numele Sfintei Treimi. Orice botez crestin conferit in numele Sfintei Treimi este valabil si aceasta nu numai in limitele Ortodoxiei, ci si in afara ei.
   Ca regula generala, aceia care au fost botezati o data, nu sunt rebotezati (afara de vreo exceptie motivata special).

Mai multe detali

   2. Taina Mirului este administrata in Biserica Ortodoxa imediat dupa botez.
   Desi aceasta taina se savarseste de catre preot, mirul trebuie sa fie sfintit de catre o adunare de episcopi, si de aceea se spune ca mirungerea este o taina episcopala.
   Ea suplineste taina punerii mainilor de catre apostoli asupra celor botezati, prin care se confera crestinului laic, harul "Preotiei Imparatesti" despre care vorbeste Sf. Petru.

Mai multe detali

   3. Pocainta este aplicarea puterii "de a lega si a dezlega" pacatele, data de Hristos apostolilor.
   Ortodocsii isi marturisesc pacatele unui savarsitor autorizat (episcop sau preot), care are rolul de a reimpaca pe om cu Dumnezeu.

Mai multe detali

   4. Euharistia,(Taina sf. Impartasanii)sau Cina Domnului, este primirea painii ceresti, prin impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, dupa indemnul Mantuitorului insusi.    Ortodoxia crede ca painea si vinul sunt schimbate in Trupul si Singele lui Hristos, si respinge doctrina catolica a "transubstantiunii", in care se distinge o substanta ce se schimba si "accidente", care nu se schimba.
   Sfintirea sfintelor daruri se savarseste de-a lungul intregii liturghii, a carei parte principala consta in cuvintele de instituire ale Mantuitorului, urmata de invocarea Sfantului Duh si de binecuvantarea elementelor (epiclesis). Atat clerul cat si laicii se impartasesc cu amandoua formele.
   Euharistia are puterea jertfei de pe Golgota si reprezinta participarea credinciosilor la aceasta jertfa. Ea se ofera "pentru toti si pentru toate", pentru vii si pentru morti.

Mai multe detali

   5. Hirotonia (punerea mainilor) este taina prin care se confera darurile ierarhice de catre episcop, asupra subiectului, care devine apoi preot, sau diacon.
   Episcopii sunt la randul lor hirotoniti de cel putin doi episcopi, dar este necesar ca ei sa aiba binecuvantarea tuturor celorlalti episcopi.
   Laicii participa la aceasta taina prin vointa, cuvant si rugaciune.
   Harul transmis prin aceasta taina este de nesters si nu se repeta (clericii nedemni pot fi insa revocati).
   Se vede deci ca exista trei trepte ierarhice: episcopatul, presbiteratul si diaconatul.
   Dupa cum se stie, in trecut femeile puteau fi hirotonite diacon, dar incepand din secolul IV, dupa surghiunirea Sfintei Diaconese Olimpia, numarul femeilor hirotonite a scazut treptat si se pare ca a disparut total in secolul XIII.

Mai multe detali

   6. Casatoria este sfintirea uniunii naturale a barbatului si a femeii, in vederea unei vieti crestine comune si a procrearii. Casatoria se implineste "in Hristos si in Biserica" si pune baza unei mici biserici domestice, care este familia.

Mai multe detali

   7.Maslul (ungerea bolnavilor) este taina insanatosirii intregii naturi omenesti, a sufletului si a trupului. Ungerea poate sa savarsasca fie intoarcerea la sanatate, fie cresterea puterii necesare unei morti crestine. Rezulta ca aceasta taina poate avea doua aspecte: unul indreptat spre vindecare, altul inspre eliberarea de boala, prin moarte.

Mai multe detali

   In afara acestor taine, viata de har a Bisericii cuprinde multe alte acte de sfintire, care poseda putere sacramentala; se poate spune ca toate actele serviciului divin sunt de acest fel. Prin ele, prin materiile pamantesti si sub forme diverse, harul Sfantului Duh se revarsa fara incetare peste lume si ne pregateste pe noi pentru transfigurarea viitoare.