Prin credinţă înţelegem darul lui Dumnezeu făcut omului încă de la naştere, dar care creşte şi se dezvoltă prin voinţa omului, prin conlucrarea liberă şi conştientă a acestuia cu Dumnezeu.    „Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii,întelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca să fie ei fără cuvânt de apărare” (Romani 1,20) .     Mijloacele duhovniceşti pentru a convinge şi păstra credinţa lui Dumnezeu:

   

a) primul mijloc de a face pe cineva să creadă în Dumnezeu este predica deoarece credinţa vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvântului lui Dumnezeu.

   b) al doilea mijloc este citirea Sfintelor Scripturi: «  Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu şi crezând viaţă să aveţi întru numele Lui » (Ioan 20,31).

   c) Minunile sunt un alt mijloc de convingere spre credinţa în Hristos.

   d) un alt mod de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este convingerea prin privirea şi înţelegerea creaţiei lui Dumnezeu, care-l încojură pe om :

•    « Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria » (Ps. 18,1).
•    « Toată zidirea lui Dumnezeu este şcoala sufletelor cele cuvântătoare şi loc de învăţătură a cunoştinţei lui Dumnezeu, prin cele văzute şi simţite dând povăţuire minţii către privirea celor nevăzute » (Sf. Vasile cel Mare Hexaemeron)


   e) al cincilea mijloc al credinţei este exemplul personal adică trăirea după voia lui Dumnezeu şi dovedirea prin faptă a celor propovăduite:

•    « Mustră prin puterea faptelor celor bune ale tale, pe cei ce împreună îţi dogmatisesc ţie, iar nu prin plăcerea grăirii cu cuvintele tale » (Filocalia vol. X, Cuvântul 23).
•    « Taci tu şi lasă să vorbească lucrurile tale » (Filocalia vol. X, Cuvântul 23).
•     Credinţa creşte,sporeşte şi se întăreşte prin ispite,prin necazuri şi scârbe
  (I Petru 1,6-7; Iacob 1,3).
•    Credinţa se înmulţeşte,sporeşte şi se întăreşte prin rugăciune (Marcu 9,24 ; Luca 17,15).
•    Îndoiala în credinţă este păcat şi ea vine omului din împuţinarea credinţei
  (Matei 8,26 ; Luca 8,24).
•    Îndoiala se alungă din inima omului prin credinţă,rugăciune şi lăsarea în voia lui Dumnezeu
  (Matei 26,38-41).
•    Îndoiala şi împuţinarea sufletului se face uneori cu permisiunea lui Dumnezeu pentru unele păcate ale noastre şi mai ales pentru a ne smeri şi a cere mai mult ajutorul divin
  (Filocalia vol. X , Cuvântul 46).

   Credinţa nu poate fi lipsită de faptele bune, care sunt expresia cea mai înaltă a « credinţei încălzite de iubire ». Adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, nu se poate realiza decât prin credinţa mişcată de iubire spre împlinirea permanentă a faptelor bune, sub insuflarea harică a Sfântului Duh, în Biserică :

•    « Când mintea se duce către Dumnezeu aprinsă de dorul dragostei, atunci nici pe sine şi nici altceva din cele ce sunt nu mai simte, căci luminându-se cu totul de dumnezeiasca şi nemărginita lumină, rămâne fără simţire faţă de cele făcute de Dânsul, la fel ca ochiul trupesc faţă de stele, atunci când răsare soarele.
•    Toate faptele bune ajută minţii spre dumnezeiescul dor, dar mai mult decât toate, rugăciunea curată; prin acesta, ca şi cu nişte aripi înălţându-se cătreDumnezeu,iese afară din toate cele ce sunt » (Sf. Maxim Mârturisitorul - Patru sute cugetări creştine).

   Bibliografie : Arhim.Cleopa Ilie şi Arhim.Ioanichie Bălan – Lumina şi Faptele Credinţei
                      Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Îaşi 1994.
                      Sfântul Maxim Mărturisitorul – Patru sute cugetări creştine  Ed. Credinţa Srămoşească1998