Sfinţii Epictet şi Astion
 

  

(8 Iulie)

„ Sufletele  drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu
... drepţii în veci vor fi vii şi sufletul lor nemuritor ...”
(Înţelepciunea lui Solomon cap. III, 1; IV, 7-15)

   Sfinţii Epictet şi Astion sunt prăznuiţi odată cu Sfântul Mare Procopie, pe data de 8 iulie.

      Pe timpul păgânului împărat al Romei Diocleţian ,era în părţile Răsăritului un om îmbunătăţit duhovniceşte pe nume Epictet. Acesta, încă de tânăr slujea lui Hristos, mergând pe calea monahismului. A fost hirotonit preot de către un episcop din Asia Mică, remarcându-se printr-o viaţă curată şi printr-o asceză riguroasă. Pentru acesta Dumnezeu i-a dăruit puterea de a tămădui bolile sufleteşti şi trupeşti , de a vindeca pe orbi ,pe leproşi şi pe slăbănogi precum şi de a izgoni duhurile necurate .Îl cunoaşte pe tânărul aristocrat Astion , pe atunci închinător la idoli ,pe care îl catehizează şi îl face fiul Bisericii prin taina Sfântului Botez Deoarece părinţii Sfântului Astion îl căutau , dar şi datorită faptului că faptele minunate şi convertirile pe care le făceau în numele lui Hristos atrăseseră mânia persecutorilor , cei doi călugări , duhovnic şi ucenic su luat o corabie şi au ajuns în Sciythia Minor (Dobrogea) stabilindu-se în cetatea halmyris lângă fluviul Dunărea , cetate în apropierea căreia si-au zidit o chilie .Acolo s-au nevoit duhovniceşte ,făcând multe minuni şi vindecări ,atrăgând pe mulţi la credinţa cea adevărată.

      Guvernatorul Latronianus ,aflând de la slujitorii tempelor păgâne că doi oameni nu doreau să jertfească idolilor ,a poruncit ca aceştia să fie aruncaţi în temniţă ,urmând ca în cea de-a doua zi să fie judecaţi .

      În ciuda tuturor torturilor la care au fost supuşi ,Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion L-au mărturisit pe Hristos ,drept pentru care au fost condamnaţi la moarte ,fiind decapitaţi în ziua de 8 iulie ,Sfântul Epictet având vârsta de 60 de ani iar Sfântul Astion de 35 de ani..  Moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion au fost descoperite în anul 2001 ,în timpul arhipăstoririi Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr.Teodosie Petrescu ,Arhiepiscopul Tomisului ,cu ocazia săpăturilor arheologice de la Murighiol ,jud. Tulcea (anticul  Halmyris) ,efectuate de către o echipă romăno-americană de specialişti . Ele au fost purtate cu mare grijă şi evlavie la catedrala arhiepiscopală a Tomisului ,unde au fost depuse spre închinare.

                  Neli Mihail